Traditia ramine vie

La sosirea Sfintului Andrei in Dacia, stramosii nostri au acceptat crestinismul, se spune, cu usurinta. Insa nu au renuntat total la vechile credinte si ritualuri. Au continuat sa le cultive, inglobindu-le in noua religie.

Desi mult mai palide decit alta data si cu sensuri din ce in ce mai neclare, ele rezista si azi. Astfel, stravechi ritualuri geto-dacice, „pagine", inca mai insotesc sarbatorile crestine, conferindu-le culoare. Un bun exemplu in acest sens este noaptea de Sfintul Andrei.


Este o noapte ambivalenta. Pe de o parte, este o noapte cum nu se poate mai potrivita pentru vraji si farmece, fetele superstitioase crezind ca acum au sansa sa isi cunoasca ursitul. Dar, pe de alta parte, exista credinta ca e momentul sa se ia masuri de precautie pentru a preintimpina atacurile duhurilor rele, care ies din intunecimile lor, pentru a-i tulbura pe cei vii.

Spiritele malefice ale persoanelor decedate atenteaza acum la sanatatea oamenilor, la fertilitatea pamintului si a animalelor, manifestind in aceasta noapte o agresivitate si o putere sporite.