Despre varcolaci

Un vârcolac este, în mitologia românească o fiinţă fabuloasă, un demon care mănâncă Soarele şi Luna, generând în acest fel fazele Lunii şi eclipsele. Multiplele reprezentări ale acestei creaturi, de la animale reale(lupi,câini), la cele fantastice(zmei, balauri) au condus la un mister asupra formei demonului. Vârcolacul este reprezentarea răului care disturbă ordinea firească a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilită de comunitate poate genera un vârcolac. Astfel, vârcolacii, ca şi strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezaţi, născuţii cu anomalii, oameni care şi-au ucis un frate sau o soră, sau chiar o acţiune contrară unei tradiţii poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca în cer şi va mânca Soarele sau Luna. Dacă legătura sufletului cu trupul este întreruptă în timpul transformării, sufletul este pierdut pe vecie.

Etimologia cuvântului pare a proveni din bulgară sau sârbă, din vylx + dlaka ce însemna cu păr de lup. Mitologia strămoşilor daco-geţi pare a fi influenţat, de asemeni, mitologia românească, mai ales prin cultul lupului, care legată şi de creatura vârcolac. De cele mai multe ori era suficient ca Luna să aibă o culoare roşietică, pentru ca românul să tragă concluzia că vârcolacul mănâncă Luna iar sângele astrului se prelinge printre colţii făpturii. Modurile de alungare sunt numeroase şi implică de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor între ele.

Varcolacii......

Lilith a fost prima sotie a lui Adam dar a fost izgonita de zeul crestin. A dobandit puteri supranaturale si a devenit un demon sexual. Rangul ei este de regina demonilor in Lumea Subpamanteana. Cain s-a hranit cu sangele ei magic si a primit puterile ei, iar mai tarziu a primit blestemele de la ingeri trimisi de "Dumnezeu" care il faceau vampiric. A primit blestemul de a avea nevoie sa bea sange si de a nu putea trai in lumina zilei, si blestemul nemuririi. In alta versiune Kain s-a nascut demon si pentru ca a fost muscat de un fel de demon-cobra in loc sa moara a devenit vampir. Asta a spus "bunicul" lui Kain desi Kain a spus ca a fost blestemat cu vampirism si nu a fost transformat de o muscatura. In orice caz exista vampirii nemuritori care beau sange si unii vampiri "soultaker" care nu sunt nemuritori si care nu au nevoie de sange. Toti copii lui Lilith sunt vampiri "soultaker" aceste puteri fiind mostenite prin sange. Toti copiii lui Kain au nevoie sa bea sange si nu pot trai in lumina zilei. Varcolacii la fel au fost creati de Lilith, au o durata a vietii de cateva mii de ani. Arata ca oameni obisnuiti dar se pot transforma in oameni-lup, unii avand chiar aripi de dragon, aceasta fiind o evolutie naturala. Desi varcolacii au fost initiali creati, au abilitatea de a transforma un om in varcolac prin diferite metode. Varcolacii sunt organizati in haite de cateva zeci conduse de un comandant, iar vampirii sunt organizati in clanuri. Zeita suprema a vampirilor este fiica lui Lilith iar regele vampirilor este Kain, insotiti de mai multi zei si zeite. Zeul varcolacilor este Lucian, fiind insotit de alti "gardieni" organizati in 21 de grade.

Trecut si prezent

Ca si originea omenirii si originea vampirilor este pusa sub mister si o aura de legenda si mit pluteste deasupra acestor subiecte. Sursa a tot ceea ce oamenii considera a fi „rau", „malefic" este imprecisa. Unii spun ca „raul" exista si in Eden, sarpele care a ispitit-o pe Eva, Samael, fiind intruchiparea diavolului sau o unealta a lui. Si totusi Geneza se contrazice cu un alt pasaj al Bibliei si anume, in Isaia se vorbeste de o creatura ce ar strange toate fiarele malefice ale pamantului in jurul ei. Aceasta fiinta este o femeie pe nume Lilith, desi mentionata foarte vag in Biblie ea isi gaseste totusi un loc mai bine definit in unele texte apocrife evreiesti.

Desi putin stiu de existenta ei, Lilith a fost prima sotie a lui Adam, dar care a refuzat sa i se supuna si a dorit sa aibe drepturi egale cu cele ale barbatului. Izgonita pentru aceasta nesupunere ea s-ar fi retras intr-o padure, un loc blestemat. In Isaia, 34, 14 putem citi urmatoarele cuvinte: „Fiarele din pustie se vor intalni acolo cu cainii salbatici, si tapii parosi se vor chema unii pe altii. Acolo isi va avea locuinta naluca noptii, si isi va gasi loc de odihna.". Aceasta naluca a noptii nu este nimeni altcineva decat Lilith care va atrage catre dansa toti demonii si toate intruchiparile pacatului. Izgonita din gratia Domnului, ramasa fara sot sau posibilitatea de a avea copii, Lilith devine vampir, ademenind barbatii prin frumusetea ei asemenea unui Sccubus, culcandu-se cu ei, sugand sangele femeilor gravide, provocand moartea copiilor sau chiar uciderea de bebelusi. Placerea ei de a ucide s-ar fi transformat intr-o nevoie.

Urmatorul pasaj se refera la un sarpe, acesta poate fi insusi Samael sau chiar o alta denumire data lui Lilith: „ Acolo isi va face cuibul sarpele de noapte, isi va pune ouale, le va cloci, si isi va strange puii la umbra lui; acolo se vor strange toti ulii: fiecare la tovarasul lui." Putem interpreta acest pasaj in diverse moduri, daca consideram ca in el este vorba de Lilith atunci o a doua ipozeza se adevereste. Conform unor legende pierdute in negura vremurilor (Alfabetul lui Ben-Sira) Cain, fiul lui Adam, ar fi intalnit-o pe Lilith la Marea Rosie, uniunea lor intru sange dand nastere unui sir nesfarsit de vampiri si demoni.

Pasajul 17 din acelasi capitol spune: „El (Dumnezeu) a tras la sorti pentru ele si mana Lui le-a impartit cu funia de masurat tara aceasta: ele o vor stapani totdeuna si o vor locui din veac in veac." Trimiterea la viata eterna este extrem de evidenta, oare ar fi o prea mare indrazneala sa credem ca este vorba despre vampiri? Daca am considera ca Dumnezeu nu este fara de pacat (cum incearca sa afirme mai multi specialisti) am putea vedea in Lilith o greseala cruciala a lui Dumnezeu pe care acesta incearca sa o „repare" dandu-le acestor fiinte damnate un loc in care sa poata bantui. Desigur ca ele au mostenit nevoia „mamei" si vor incerca sa supravietuiasca chiar daca asta ar insemna a ucide.

Locul acesta blestemat, padurea aceasta, este gasita si in opera lui Dante „Divina comedia" in volumul „Infernul". Pentru a ajunge la portile Infernului, Dante si-a imaginat trecerea printr-o padure sinistra in care pacatele cautau sa-l ademeneasca sub forma unor animale (ex: lupoica – desfrau, lacomie, gelozie).Poate fi aceasta o viziune asupra acelui loc in care se gaseste si Lilith, din care porneste originea vampirilor?

Aceasta este explicatia biblica (daca o putem numi asa) a "nasterii" vampirilor si a aparitiei lui Lilith, dar in mitologie, mai ales in credinta grecilor antici, Lilith are o alta origine. Cei ce cunosc mitologia antica sunt familiari cu termenul de Lamie. Ele sunt genii feminine care-i ispiteau pe tineri cu infatisarea lor frumoasa, pentru a le suge sangele. Legenda spune ca Lamia a fost o regina a Libiei, care l-a sedus pe Zeus; furioasa, Hera a transformat-o in spectru si i-a ucis copiii. Drept razbunare, Lamia rapea copiii nenascuti din pantecul matern. In „Vulgata", numele ei este tradus prin Lilith. In demonologie, e un vampir nocturn, un fel de Sccubus apropiat de strigoi. Lamiile apar in capodopera lui Goethe, „Faust" alaturi de alte creaturi ale intunericului, ele fiind inrudite cu Mefisto, numele purtat de Satana in aceasta opera.

Desigur ca se observa o asemanare intre cele doua teorii dar ramane la latitudinea fiecaruia pe care doreste sa o creada. Acest demon-vampir, Lilith, a influentat totusi gandirea oamenilor, Goethe ajungand sa declare prin unele personaje, vrajitoare ca : „Pe drumul catre dracul, tineti minte, / Femeia e cu zece pasi inainte".

O explicatie stiitifica despre aparitia vampirilor este inca necunoscuta, dar scriitoarea Anne Rice a incercat sa construiasca alta ipoteza ce a prezentat-o foarte amanuntit in cartea sa „Regina damnatilor" si aici exista o „mama" a tuturor vampirilor, ce e legata de copiii ei, doar ca Akasha a fost poseda de catre un spirit, in aparenta masculin, Amel, care i-a intrat in trup, tranformand-o astfel in vampir. I-a intrat in sange si asemenea unui virus el intra in corpurile celor ce fac schimb de sange cu un vampir. Actioneaza ca o boala... ce cere consumul de sange si protectie impotriva luminii.

Creaturi ale intunericului

Sunt fapturi feminine supranaturale intalnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci sau chiar in vetre parasite, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare). Dansul lor specific este hora, locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite. Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz, legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii.

Despre vampiri

Vampirul este unul dintre cele mai vechi mituri populare, cu nenumarate legaturi cu alte legende si superstitii. In acelasi timp imaginea este interconectata cu o multitudine de perversiuni. Este vorba despre un mit universal deoarece nu este specific pentru nici o traditie culturala. Toate acestea ar indica existenta unei reprezentari psihice a mitului, necesare proiectiei si diseminari, o reprezentare care a existat din cele mai indepartate timpuri si care poate fi considerata ca fiind una din cele mai arhaice imagini pe care le cunoastem.
O simpla privire aruncata variatelor mitologii celor din trecut reveleaza tendintele vampirice ale multora din zeii creati de om. Putem gasi toate acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor, ca si in restul Europei, Asia si in unele parti din Africa. Toti acesti zei erau cu totii dedati bautului si suptului sangelui. In mod similar intalnim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan, Vajra, care beau sange pentru a obtine controlul asupra vietii si mortii. Intr-una din cele mai vechi povesti pastrate, legenda lui Ghilgames, erou al unei povestiri babiloniene, tema vampirului apare deja cu caracteristicile descrise intr-o maniera atat de precisa incat pare sa fie identica cu cea a acelor vampiri din evul mediu si din timpurile mai apropiate prezentului. Ca mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian. Imaginea arata un om copuland cu un vampir fara cap. In Mexico pre-columbian vampirii apar sub numele de "sihuateteo", este vorba despre femei care au murit la nasterea copiilor. Vampirul chinez, Ching Shih, frecvent citat in povestile dinastiei T'ang, isi are originile intr-un trecut mai indepartat si are o asemanare mult mai mare cu corespondentul sau Occidental. Este foarte posibil ca mitul vampirului sa fi venit in Europa Occidentala prin India, via Turcia si Balcani.
Vampirul, unul dintre cele mai revelatoare si fertile mituri ale timpului nostru, isi face pentru prima oara intrarea triumfala in literatura europeana intr-una din lucrarile lui Byron. Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal pentru toti vampirii care au existat sau vor exista; aristocrat prin nastere, puternic si seductiv, libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el. El a anticipat in multe privinte barbatul narcisic si decadent al sfarsitului de secol. In vesnica lui cautare de senzatii noi, Byron a transformat incalcarea valorilor intr-o valoare pozitiva, ilustrand prin viata sa si prin operele sale rasturnarea completa a valorilor traditionale produsa de revolutia franceza. La celebra inrunire ce a intampinat nasterea lui Frankestein, in vila Diodati, casa lui Byron aflata la tarmurile lacului Leman, poetul a conceput faimosul sau eseu "Fragment dintr-un roman" care a fost publicat ca un postscriptum la "Mazepp" in 1819. Aceasta a fost replica sa la o povestire ("Vampirul") scrisa de John Polidori (London 1819). Profitand de absenta lui Byron, Polidori a inceput sa dezvolte un concept schitat de Byron, plagiindu-i ideea si devenind astfel primul vampir literar, care si-a extras inspiratia in intregime de la marele poet.
Goethe, Baudelaire si Le Fanu (Carmilla, 1872) toti acestia au scris despre vampir, nu mai vorbim de Bram Stoker creatorul lui Dracula (1897). Printre cei care au marcat inceputurile acestei traditii a vampirismului literar trebuie sa-l includem si pe marchizul de Sade. In "Justine", placerea obtinuta de unul din personaje la vederea sangelui curgand din venele unei victime, este detaliata explicit. Cu rare exceptii tema vampirului este in mod evident absenta din literatura psihanalitica. Totusi imi vin in minte, imediat, doi autori : Ernst Jones si Otto Fenichel. In cartea lui referitoare la cosmaruri, Ernst Jones dedica un intreg capitol acestei teme, oferind astfel un punct de vedere psihanalitic si cea mai intinsa tratare a temei intalnita pana acum. Ernst Jones a descris vampirul ca pe un "spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de sangele sau: in mod evident acesta apare ca un produs cosmarului". In cartea sa "Teoria psihanalitica a nevrozelor", Fenichel descrie sexualitatea infantila notand frecventa cu care "putem observa fantasme de sugere de un tip oral sadic directionate impotriva obiectelor" si continua folosind cuvantul vampir cu privire la acestea.

Primii vampiri

Cele mai vechi legende despre vampiri s-au pastrat de patru mii de ani si vin de la asirienii si babilonienii din Mesopotamia. Acestia se temeau de Lamastu, o zeita demonica ce vina oameni. In legendele asiriene, Lamastu (in traducere, „cea care sterge”), fiica zeului Anu, se furisa noaptea in casele oamenilor, fura sau ucidea bebelusii in leagane sau chiar in pintecele mamei, vina si adulti, sugea singele barbatilor tineri, provocind boli, sterilitate si cosmaruri. Deseori, Lamastu este descrisa cu aripi si gheare de pasare, iar uneori – cu cap de leu. Pentru a se proteja de aceasta, femeile insarcinate purtau amulete cu Pazuzu, un alt zeu rau, care a infrint-o cindva pe Lamastu.

Lamastu este asociata cu Lilith, o figura proeminenta din unele texte iudaice. Scrierile despre Lilith variaza considerabil, dar versiunea cea mai vehiculata a povestii este ca ar fi fost prima femeie. Dumnezeu i-ar fi creat pe Adam si pe Lilith din pamint, din care cauza intre ei aparusera in curind neintelegeri. Lilith a refuzat sa i se mai supuna lui Adam si a plecat din Eden, nascindu-si propriii copii. Dumnezeu a trimis trei ingeri sa o aduca inapoi. Fiindca ea a refuzat, ingerii i-au promis ca-i vor ucide zilnic cite 100 de copiii pina cind va hotari sa se intoarca. Lilith, in schimb, a jurat ca va distruge copiii oamenilor. Imaginea lui Lilith ca ucigasa de copii, se pare ca a fost preluata direct din legenda despre Lamastu. Si Lilith este descrisa ca un demon cu aripi si gheare ascutite, care vine noaptea sa fure copiii nou-nascuti sau fetii din femeile insarcinate. Desi este descrisa ca o creatura terifianta, Lilith are calitati seducatoare. Evreii credeau ca ea vine noaptea la barbati sub forma unui succubus (femeie-demon care intretine contacte sexuale cu barbatii, cind acestia dorm).

Grecii antici se temeau de niste creaturi asemanatoare, in special de Lamia, o demonita cu cap si trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului - de sarpe. Intr-o versiune a legendei despre Lamia, aceasta a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plina de gelozie si furie, sotia lui Zeus, zeita Hera, a innebunit-o pe Lamia si ea si-a mincat toti copiii. Cind si-a dat seama ce a facut, Lamia s-a infuriat atit de tare, incit s-a transformat intr-un monstru nemuritor care, din gelozie, a inceput sa suga singele pruncilor. Grecii se temeau si de Empusai, fiica malefica a lui Hecate si zeita vrajitoriei. Aceasta, putind sa-si schimbe infatisarea, iesea noaptea din Hades (lumea subterana), sub forma unei femei frumoase, si seducea pastorii de pe cimp, devorindu-i. O creatura similara, Baobhan Sith, se face prezenta si in folclorul celtic.

Vampirii apar si in mitologia Asiei. Printre personajele de cosmar, descrise de folclorul indian, sint Rakshasa (o creatura care isi poate schimba forma si devoreaza copii) si Vetala. Ambii demoni preluau controlul asupra cadavrelor si atacau oamenii vii. Folclorul chinez ne spune ca unii morti pot sa se ridice din mormint si sa se intoarca in lume. Aceasta se intimpla atunci cind spiritul unei persoane (p’o) nu putea ajunge in lumea de dincolo, din cauza faptelor rele comise in timpul vietii. Spiritul, infuriat de soarta-i oribila, readucea trupul la viata si ataca oamenii noaptea. Un mort – deosebit de periculos, cunoscut si ca Kuang-shi (sau Chiang-shi), putea sa zboare si sa ia diverse forme. Acesta era acoperit de par alb, avea ochi rosii, stralucitori, si isi musca victimele cu dintii ascutiti.

Triburile nomade si negustorii au raspindit diferite legende despre vampiri in intreaga Asie, Europa si Orientul Mijlociu. Cu timpul, diversele elemente ale acestor povesti se combinau, creind alte mituri despre vampiri.

Istoria misterioasă a vampirilor

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vorbit despre monştri şi spirite malefice, din rîndul cărora s-au detaşat vampirii, fiinţe hidoase care se hrănesc cu sînge şi care sînt nemuritoare. În cele ce urmează vom încerca să aruncăm o privire asupra elementelor care au dus la apariţia legendelor privind vampirii, asupra semnificaţiilor psihologice ale acestor creaturi şi vom încerca să oferim o explicaţie vampirismului.

Arhitectura unui mit modern
În cărţile contemporane, în filme şi în documentare, vampirii sînt nişte creaturi incredibil de elaborate. Conform mitologiei, însă, fiecare vampir a fost la un moment dat om. Vampirii se hrănesc cu sînge şi vînează numai noaptea. De obicei, sînt beneficiarii unor incisivi puternici şi ascuţiţi, cu ajutorul căror îşi muşcă victimele de gît.
Legendele privind aceste creaturi se întîlnesc în culturile majorităţii popoarelor. Cea mai celebră creatură de acest gen, întîlnită în America de Sud şi Centrală, este El Chupacabra, despre care se spune că a făcut cele mai multe victime din întreaga istorie a vampirilor.
Vampirii se pot prezenta sub forma unor fiinţe umane normale, care sînt, dotate, însă, cu o extraordinară putere de seducere, dar şi sub forma unor animale.
Se spune despre aceste creaturi că sînt nemuritoare. În realitate, însă, ele pot fi distruse prin supunerea lor unei lumini puternice, prin ardere, prin stropirea cu apă sfinţită sau prin expunerea la usturoi.
Figura vampirului, aşa cum o cunoaştem astăzi, este o invenţie de dată recentă, fiind opera lui Bram Stoker, cel care în 1897 a scris celebra carte "Dracula", care a fost adaptată în numeroase filme şi care a constituit o sursă de inspiraţie pentru o multitudine de alte cărţi.

Nopţile bîntuite ale Mesopotamiei
Nimeni nu poate spune cu certitudine cînd au apărut primii vampiri, dar există date care arată că, în urmă cu 4.000 de ani, vechii asirieni şi babilonienii din Mesopotamia se confruntau deja cu astfel de figuri ciudate. Mesopotamienii vorbeau despre Lamastu sau Lamashtu, o zeiţă-demon care se hrănea cu oameni. În legendele asiriene, Lamastu era fiica zeului Anu. Ea intra în casele oamenilor, noaptea, şi răpea sau omora copiii. De asemenea, îi ataca şi pe adulţi, cărora le putea provoca diverse boli, şi, uneori, se hrănea cu sîngele tinerilor bărbaţi. Uneori, această zeiţă se prezenta în faţa oamenilor cu chipul unui leu. Pentru a se apăra de Lamastu, femeile însărcinate purtau amulete care îl întruchipau pe Pazuzu, un zeu care lupta împotriva demonilor.
Lamastu este asociată cu Lilith, o figură întîlnită în foarte multe texte evreieşti. Conform unei legende extrem de vechi, Lilith, care a fost creată de Dumnezeu din pămînt, odată cu Adam, a părăsit Edenul şi a dat naştere propriilor copii. Dumnezeu a trimis trei îngeri să o convingă să se întoarcă şi, pentru că ea a refuzat, i-a promis că o va face să ucidă cîte 100 de copii pe zi, pînă se va reîntoarce în Eden, transformînd-o astfel într-o adevărată ucigaşă de bebeluşi.
Vechii greci aveau şi ei o creatură asemănătoare, Lamia, o zeiţă cu cap de femeie şi cu trup de şarpe. Legenda spune că Lamia a fost una dintre iubitele lui Zeus. Geloasă şi, în acelaşi timp, furioasă, soţia lui Zeus, Hera, a blestemat-o pe Lamia să-şi mănînce toţi copiii pe care-i va naşte. Pentru a se apăra împotriva blestemului, Lamia s-a transformat într-un adevărat monstru şi a început să se hrănească numai cu sîngele copiilor. Creaturi asemănătoare pot fi întîlnite şi în legendele celte, indiene sau chineze.

Strigoi, upiri şi vîrcolaci
În ultimii 1.000 de ani, legendele despre vampiri au fost mult îmbogăţite, prin contribuţia culturilor est-europene. Legenda lui Dracula, de exemplu, este inspirată clar din folclorul est-european, mai precis din cel românesc. Toţi aceşti vampiri aşa-zis noi prezintă anumite particularităţi şi caracteristici, dar, cu toate acestea, pot fi încadraţi într-o singură categorie: demoni (reprezentanţi ai diavolului), oameni care mor şi care sînt retrimişi pe pămînt.
Cei mai renumiţi vampiri europeni sînt upirul rus, vîrcolacul grecesc şi strigoiul românesc. Conform legendelor, strigoii reprezintă spriritele unor persoane care au murit şi s-au reîntors printre cei vii. Spre deosebire, însă, de upiri sau de vîrcolaci, strigoii trebuiau să treacă prin mai multe stagii înainte de a se întoarce pe Pămînt. Într-o primă fază, strigoii sînt invizibili şi-şi manifestă prezenţa prin mutarea mobilei sau furarea mîncării. După o anumită perioadă de timp, însă, ei devin vizibili, luînd înfăţişarea unei persoane în viaţă. Se spune despre ei că nu părăsesc casa în care au ajuns prima dată şi că se hrănesc cu sînge.
În perioada imediat următoare întoarcerii lor pe Pămînt, strigoii trăiesc în sicrie, fapt care permite uciderea lor prin arderea corpului. După şapte ani, însă, ei pot trăi oriunde doresc, luînd înfăţişare umană şi începînd, practic, o nouă viaţă.

Isteria vampirismului cuprinde Europa de Est
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins întreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenţa unor vampiri, iar autorităţile ajunseseră chiar să deshumeze morţii, pentru a-i identifica şi arde pe vampiri. Toată această nebunie a dus şi la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrări care l-au inspirat şi pe irlandezul Bram Stoker în scrierea celebrei cărţi "Dracula". Chiar dacă se îndepărtează mult de realitate, Stoker a reuşit să se impună cu cartea sa, prin intermediul a două elemente, pe care a ştiut să le exploateze foarte bine. În primul rînd, a amplasat acţiunea în munţii Transilvaniei, într-o regiune plină de mister, inspirîndu-se din relatările despre vampirii din estul Europei şi din folclorul ţigănesc, iar în al doilea rînd a reuşit să brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cărţii.
Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristică lui Vlad Ţepeş (faptul că-şi trăgea duşmanii în ţeapă nu era doar o legendă) şi care era recunoscută ca atare de români, dar şi de istorie, şi a transformat-o în vampirism, lucru care nu este menţionat în nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al Ţării Româneşti. Ideea este că inovaţiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis să creeze primul vampir modern din istorie. Să nu uităm, însă, că această carte a prins în mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogată şi cu o predilecţie extraordinară spre legende.

Teoria vampirilor

Teoria care pare a fi cea mai posibila este ca virusul vampiric altereaza structura ADN-ul uman, iar vampirii ageless sunt transformati prin schimbul de sange si nu nascuti. Astfel ca, un om nu se poate naste vampir ageless... ci el ajunge asa prin convertire. Acesti vampiri au nevoie constanta de sange pentru a supravietui si pentru a se mentine sanatosi. Din cauza evolutiei lor si contrar credintei populare, ei nu am nevoie de cantitati enorme de sange in fiecare seara, nu sunt ucigasi. Putin sange de la un „donator" (deoarece vampirii rareori/ niciodata nu consuma sange de la un donator ce nu le permite) este deajuns sa le asigure o supravietuire.

Originile credintei in vampiri

Desi majoritatea oamenilor de stiinta au cautat sa afle in folclor originile credintei in vampiri, unii istorici au incercat sa cerceteze originile fizice ale acesteia. Motivul: exista unele boli ce ar putea provoca un comportament vampiric.
Una dintre acestea este porfiria, o maladie genetica rara, de care se poate imbolnavi o persoana din 200 de mii si care presupune nereguli in producerea de heme – un pigment din singe, bogat in fier. Oamenii cu forme grave de porfirie sint foarte sensibili la razele solare, au dureri abdominale puternice si pot sa sufere de delir acut. Altii au gura si dintii rosietici, din cauza producerii neregulate a pigmentului. In trecut, maladia se trata prin consumul de singe pe cale orala, care corecta dezechilibrul din organism, desi nu exista nicio dovada clara in privinta eficacitatii acestui tratament. Daca porfiria se depisteaza la parinti, probabilitatea transmiterii ei la copii este de 25 la suta. In istoria medicinii sint descrise circa 80 de cazuri de porfirie ereditara acuta, considerata incurabila. Se presupune ca, in unele cazuri, aparitia ei este o consecinta a incestului. Despre legatura dintre porfirie si vampiri, pentru prima data s-a expus Lee Illis din Hampshir. In 1963, el a prezentat Asociatiei Regale de Medicina monografia „Despre porfirie si etiologia capcaunilor”, care continea o trecere in revista amanuntita a descrierilor istorice despre vampiri, comparate cu simptomele porfiriei.

O alta radacina fizica probabila a credintei in vampiri poate fi catalepsia, o boala ciudata, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crizei de catalepsie, omul pur si simplu ingheata: muschii ii devin rigizi, trupul i se raceste, iar bataile inimii si respiratia ii incetinesc. Un suferind de catalepsie acuta poate fi confundat cu un cadavru. Astazi, medicii dispun de cunostintele si instrumentele necesare ca sa determine daca un om este viu sau mort, dar in trecut oamenii se bazau doar pe aparente. Despre imbalsamare nici nu se stia pe atunci, asa ca oricine parea sa fie mort era inhumat deodata. O criza de catalepsie poate dura mai multe ore sau chiar zile in sir. De aceea, unii „morti” isi reveneau in mormint si, daca groapa nu era prea adinca, reuseau sa iasa si sa se intoarca acasa.

Si procesul de descompunere a cadavrelor poate sa sugereze credinta oamenilor in vampiri. Faptul ca unghiile si parul mortilor continua sa creasca, iar gazele din corp devin expansibile, sporind volumul abdomenului, ca si cum defunctul ar fi mincat, da unele impresii de viata. Iar infigind o tepusa intr-un asemenea cadavru, acesta ar putea sa erupa, eliberind tot felul de fluide, fapt prin care generatiile de altadata ar fi inteles ca mortul s-a hranit cu oameni vii.

Desi aceste lucruri au putut alimenta frica de „morti vii”, originile credintei in vampiri sint, probabil, mai mult de ordin psihologic. Fiind unul dintre cele mai misterioase aspecte ale vietii, moartea a preocupat adeptii culturilor din toate timpurile. Una dintre caile de a o accepta este personificarea mortii intr-o forma tangibila, respectiv, crearea unor personaje ce ar reprezenta-o. Vampirii personifica, in special, partea intunecata a umanitatii. Lilith, Lamastu si alte demonite sint opusul „sotiei si mamei bune”. In loc sa le poarte de grija sotului si copiilor, ele omoara pruncii si seduc barbatii. La fel, „mortii vii”, in loc sa-si ajute familiile, le maninca. Prin asocierea raului cu personaje supranaturale, oamenii pot sa-si controleze propriile tendinte negative, exteriorizindu-le. Or, aparitia, de-a lungul istoriei, a creaturilor monstruoase in imaginatia oamenilor, precum si fascinatia continua a acestora fata de vampiri, demonstreaza ca manifestarea temerilor noastre, prin intermediul acesti monstri, tine de natura umana.

Vampirii energetici

METODE DE APARARE
Aşadar, am încercat să studiez unul dintre fenomenele cele mai complicate. Pe cît de dificile sînt percepţia şi înţelegerea sa, lupta împotriva lui şi a efectelor sale, pe atît de des se întîlneşte în viaţa de toate zilele. Este vorba de aşa-numita intervenţie energetică. Se poate spune şi astfel: atacul psihic.
De ce se întîmplă aşa ceva? Cum se resimte? In ce constă pericolul? Să încercăm să răspundem la întrebările puse. Ce ne trebuie pentru aceasta? Experienţa vieţii şi, înainte de toate, o minte deschisă cunoaşterii, desprinsă din plasele raţionalismului. Ne-am obişnuit să vedem doar o parte a lumii. Ceea ce răzbate cîteodată întîmplător, „printre rînduri", din Cartea Vieţii se întîmplă să fie greu de captat. Uneori, dimpotrivă, scînteia cunoaşterii poate fi ascunsă sub un strat gros de reziduuri mistice.
Primul pas: să detectezi pentru tine acest hotar îngust dintre „mistică" în conştiinţa domestică (ceva ce parcă nici nu există) şi realitatea supusă legilor pînă la deformare. Al doilea pas trebuie să fie pătrunderea treptată şi atentă în profunzimea acestei stări intermediare. Tocmai atunci se iveşte şi posibilitatea de a avea asupra tabloului adevărat al vieţii un punct de vedere cît de cît corespunzător. Partea raţională este reprezentată în concluziile mele de ştiinţa tradiţională. Ei bine, cum se împotriveşte ea şi nu vrea să admită concurenţa! Consolidîndu-se temeinic pe tot parcursul secolului al XlX-lea, secolul cercetărilor şi descoperirilor fundamentale, a fost mfrîntă în mod extrem de neplăcut de cele mai recente cercetări.
Dar şi ştiinţa trebuie să se schimbe, să recunoască şi ea că tradiţia şi drumul bătut sînt limitative şi să se dezvolte. În continuare partea „mistică , ceea ce este iraţional şi inaccesibil înţelegerii, trebuie căutată în feluritele învăţături filozofice şi în religiile diferitelor popoare. Şi nu este obligatoriu să fii excesiv de perspicace pentru a descoperi ce multe au în comun ideile unitare care le străbat. Surprinzător prin frumuseţea şi construcţia lui este sistemul de cunoştinţe alcătuit de străvechii învăţaţi orientali. Respectivele cunoştinţe au fost receptate şi uşor reformulate de ocultismul occidental. Astfel că, împreună, oferă acea metafizică în care m-am obişnuit să cred şi de care mă folosesc bazîndu-mă pe terminologia şi semnificaţiile ei.
Studiind problema luată în colimator în această lucrare, intervenţiile energetice, caut iar şi iar sprijin şi explicaţii în această ezoterică - adică neştiută de toţi şi într-o oarecare măsură tainică - ştiinţă.
In natură schimbul energetic se realizează permanent, în lumea energiei trăieşte şi de asemenea există omul. Toată viaţa lui este un circuit energetic în diferite doze de emisie şi absorbţie. Cînd omul produce el însuşi energie necesară pentru a exista în raport cu ceilalţi oameni, îşi dăruieşte energia, primind-o în schimb pe a altora, în felul acesta oamenii relaţionează, fac schimb de senzaţii, de strîngeri de mînă, de sentimente, cuvinte, gînduri. Dar unii oameni, ca urmare a unei imaturităţi sufleteşti şi a lenei sau însuşirilor egoiste, preferă să ia mai mult decît oferă. Captîndu-şi energia necesară, ei comit atacuri energetice - în esenţă, un furt de forţe vitale.
Aceasta se evidenţiază mai mult sau mai puţin conştient sau inconştient, dar cît de frecvent este fenomenul scapă închipuirii multora. Nu trebuie uitat că noi nu trăim pe pămînt doar aşa, de florile mărului, şi că în fiecare dintre noi are loc în permanenţă o luptă între Dumnezeu şi Diavol. Dar oamenii sînt „orbi", ei nu ştiu, nu văd ce se întîmplă înjurai lor. Iar războiul forţelor subtile este de asemenea invizibil pentru ei. Unde are el loc? Care sînt ţelurile Iui? Lumea însăşi este acest război continuu şi cîmpul de operaţii îl reprezintă omul. Iată şi de ce am apelat la un termen militar precum e „atacul". Forţele întunecate nu trebuie niciodată subevaluate. Ele invadează în permanenţă şi se fac prezente în acele manifestări ale vieţii omeneşti unde controlul minţii este slab. Prin urmare, ce se întîmplă în decursul schimbului energetic inegal? În ce constă pericolul? Acest fenomen este numit frecvent „vampirism". Legendarii vampiri din poveste parcă se hrăneau cu sîngele propriilor lor victime. Ce fel de sînge beau şi ce fel de vampiri sînt? Astea sînt basme! Aşa ceva nu există! mi se va spune. Eu pot răspunde într-un singur fel: cît de mult aş vrea să fie acestea basme!
În realitate, desigur, ar fi fost mai adecvat să numim acest fenomen vampirism numai în cazul în care are loc un atac cu totul conştient, indiferent de felul în care îl resimţim. Astfel de cazuri există, se înţelege, dar sînt foarte rare. Fenomenul despre care vorbim în fapt s-ar numi mai propriu parazitism, o dorinţă conştientă sau inconştientă de a trăi pe socoteala altuia.

Superstitii populare despre moroi, strigoi si varcolaci.

Cu putin timp in urma, mass-media de la noi (si, probabil, nu numai), a „vuit” de o intamplare de prin Oltenia, unde satenii au dezgropat un „moroi”, dand foc inimii acestuia, iar cenusa amestecata cu apa (probabil, sfintita) a fost bauta de rudele mortului pentru a fi ferite de nenorociri si „bantuire”!
Dar ce este un moroi? Credinta populara romaneasca crediteaza pe morti cu puterea de a bantui - adica de a umbla pe aceasta lume dupa moarte - si a speria rudele, dusmanii si uneori chiar prietenii. Acestora, spun taranii, li se intampla numai lucruri rele din pricina moroilor: vitele se imbolnavesc, recoltele se imputineaza, pomii nu mai rodesc, iar oamenii sufera de diverse boli sau necazuri. Pentru a se feri de astfel de situatii nefericite, exista „din batrani” mai multe cai de a te pazi. Daca exista cea mai mica suspiciune ca mortul ar putea deveni moroi, taranii infig in mormantul proaspat, doi tarusi mai lungi, inclinati in forma de cruce.

In unele regiuni, moroii sunt numiti si strigoi, in altele pricolici; dar acesta din urma este un duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni dupa moarte si care ia infatisare de animal. Strigoiul este sufletul unui om mort sau viu, care s-ar transforma in timpul noptii intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care-i intalneste; in alte regiuni se spune ca si omul viu nascut intr-o zodie nefavorabila, care se afla in legatura cu diavolul si se ocupa cu vraji si farmece, este tot strigoi. Despre varcolaci se spune ca „mananca” luna sau soarele (la eclipse!).

Fie ca sunt numiti moroi, strigoi, varcolaci sau priculici, aceste duhuri rele au nascut o intreaga literatura populara de superstitii. Despre „strigoii vii”: acestia sunt sufletele unor oameni vii, adormiti, carora noaptea dupa primul cantat al cocosilor le iese sufletul pe gura si care nu-si amintesc ce au facut in timpul noptii, ci doar atunci cand cineva reuseste sa le raneasca sufletul materializat intr-un animal, o fiara salbatica, cand se trezesc poarta stigmatul acelei rani.
Strigoii se intalnesc, ca intr-un sabat al vrajitoarelor, in trei nopti deosebite: noaptea Sfantului Andrei, noaptea Sfantului Gheorghe si noaptea Sfantului Vasile. Se spune ca cei vii, dar numai cei nascuti sambata, ii pot vedea daca stau la panda in curtile sau clopotnitele bisericilor sau prin cimitire, numai pana la ultimul cantat al cocosilor, cand moroiul (strigoiul, pricoliciul) se intorc in morminte. Strigoii morti, moroii sunt mai periculosi decat strigoii vii; in Transilvania sunt identificati cu vampirii ce sug sangele celor vii in timp ce acestia dorm. Pentru a preintampina ca mortul sa se faca strigoi, in acea parte a tarii se obisnuieste a se pune mortului cate un bob de tamaie in fiecare nara. Daca se banuieste ca mortul s-a facut moroi, el este dezgropat si i se infige un tarus in inima. In unele zone, inima este arsa, cum am vazut mai sus.

Una dintre cele mai eficiente „arme” impotriva strigoilor este usturoiul, cu care se freaca usile, ferestrele, cosul de fum, gaura cheii, pentru a impiedica intrarea lor.
Aceste superstitii sunt - inca - raspandite pe teritoriul tarii noastre si acum, dar si in tarile invecinate, sub o forma sau alta. Daca nu le vedem pe toate (asa cum am vazut-o pe cea din Oltenia) asta nu inseamna ca superstitia nu exista si ca practicile de „aparare” nu se mai folosesc! Sa fim noi sanatosi!...
Sursa. Revista de Superstitii.

ELIZABETA din Transilvania

Pe parcursul istoriei, au existat mai multi oameni cu un comportament vampiric. Cel mai faimos vampir a fost Elizabeta de Bathory, o nobila din Transilvania, care a trait intre 1560–1614. Elizabeta, fiind ingrozita de gindul ca imbatrineste, era convinsa ca imbaierea in singe – poate si consumul acestuia – este secretul unei infatisari tinere. Cu acest scop, ea a torturat si a ucis sute de oameni, majoritatea victimelor ei fiind fete tinere. Cind faptele Elizabetei au devenit cunoscute, ea a fost judecata si inchisa in castelul sau, unde a si murit.

VAMPIRI ÎN BANAT

În urmă cu trei ani, un incident petrecut într-un sat din judeţul Dolj a ajuns să îngrozească Europa, după ce povestea a fost difuzată de canalele internaţionale de ştiri. Pe 28 decembrie 2003, Petre Toma, din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru (judeţul Dolj), a fost înmormântat în cimitirul din sat. După câteva zile, mai mulţi membri ai familiei celui decedat au început să se simtă rău, acuzând tot felul de dureri. Gheorghe Marinescu, cumnatul lui Petre Toma, a considerat că bătrânul s-a transformat într-un strigoi care îi nenoroceşte pe cei în viaţă, motiv pentru care s-a decis să apeleze la un ritual care presupunea înghiţirea unei băuturi "magice" făcute din inima mortului. În noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2004, Marinescu şi alţi cinci vecini de-ai săi s-au dus în cimitir, l-au dezgropat pe Toma (foto), au despicat pieptul cadavrului şi i-au tăiat o bucată din inimă. Cei şase au făcut un foc la o răspântie de drumuri, au ars bucata de inimă, iar cenuşa rezultată a fost pusă într-o cană cu apă, din care au băut. Pentru majoritatea bătrânilor din Marotinul de Sus, smulgerea inimii de la cadavrele celor care au trecut în nefiinţă şi incinerarea acesteia nu sunt noutăţi, în ultimii ani, peste 20 de morminte din cimitirul din sat fiind profanate de localnici.

Vampirii, oameni bolnavi?

In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins intreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenta unor vampiri, iar autoritatile ajunsesera chiar sa deshumeze mortii, pentru a-i identifica si arde pe vampiri. Toata aceasta nebunie a dus si la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrari care l-au inspirat si pe irlandezul Bram Stoker in scrierea celebrei carti "Dracula". Chiar daca se indeparteaza mult de realitate, Stoker a reusit sa se impuna cu cartea sa, prin intermediul a doua elemente, pe care a stiut sa le exploateze foarte bine. In primul rind, a amplasat actiunea in muntii Transilvaniei, intr-o regiune plina de mister, inspirindu-se din relatarile despre vampirii din estul Europei si din folclorul tiganesc, iar in al doilea rind a reusit sa brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cartii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristica lui Vlad ?epes (faptul ca-si tragea dusmanii in teapa nu era doar o legenda) si care era recunoscuta ca atare de romani, dar si de istorie, si a transformat-o in vampirism, lucru care nu este mentionat in nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al ?arii Romanesti. Ideea este ca inovatiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis sa creeze primul vampir modern din istorie. Sa nu uitam, insa, ca aceasta carte a prins in mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogata si cu o predilectie extraordinara spre legende. Prima ecranizare dupa "Dracula" a fost realizata in 1931, cu Bela Lugosi in rolul principal, dupa care au urmat zeci si zeci de filme, fidele cartii sau, din contra, pline de elemente si inovatii moderne. O contributie majora la raspindirea legendelor despre vampiri a avut-o si scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune "Buffy, spaima vampirilor". Ultima realizare in materie de vampiri o constituie asa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, poseda o energie psihica extraordinara si are puterea de a lasa fara energie orice alta persoana, fara ca aceasta sa stie efectiv ce i se intimpla. Dar, bineinteles, si acest vampir este tot o inventie a unor scriitori, chiar daca unele elemente constituiente pot fi intilnite si in legendele despre vampiri din urma cu 1.000 de ani.

Traditia ramine vie

La sosirea Sfintului Andrei in Dacia, stramosii nostri au acceptat crestinismul, se spune, cu usurinta. Insa nu au renuntat total la vechile credinte si ritualuri. Au continuat sa le cultive, inglobindu-le in noua religie.

Desi mult mai palide decit alta data si cu sensuri din ce in ce mai neclare, ele rezista si azi. Astfel, stravechi ritualuri geto-dacice, „pagine", inca mai insotesc sarbatorile crestine, conferindu-le culoare. Un bun exemplu in acest sens este noaptea de Sfintul Andrei.


Este o noapte ambivalenta. Pe de o parte, este o noapte cum nu se poate mai potrivita pentru vraji si farmece, fetele superstitioase crezind ca acum au sansa sa isi cunoasca ursitul. Dar, pe de alta parte, exista credinta ca e momentul sa se ia masuri de precautie pentru a preintimpina atacurile duhurilor rele, care ies din intunecimile lor, pentru a-i tulbura pe cei vii.

Spiritele malefice ale persoanelor decedate atenteaza acum la sanatatea oamenilor, la fertilitatea pamintului si a animalelor, manifestind in aceasta noapte o agresivitate si o putere sporite.

Bocetul Andreiului

La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect insufletit simbolic).

Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului.

De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.

Moroii

Confundati adesea cu strigoii, moroii fie se nasc ca atare, fie sint oameni care, pedepsiti pentru faptele lor, devin dupa moarte suflete ratacitoare. Mai circula si varianta in care moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormintat de viu sau dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa.

Considerati foarte periculosi, moroii sint asimilati in unele regiuni vampirilor, deoarece se afirma ca ar suge singele si laptele vitelor. In alte parti, ei nu pot decit sa sperie, fara sa pricinuiasca suferinte fizice sau moarte.

Ce este un Moroi

Moroiul este, în mitologia românească, un strigoi, un spirit rău, de obicei al unui prunc mort înainte de a fi botezat.

Ce inseamna strigoi

În mitologia românească, strigoii (la fel la plural ca şi la singular) sunt sufletele rele ale morţilor, ieşite din morminte în timpul nopţii.

Despre strigoi

Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului.
Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi.

Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc.

Noaptea in care vin strigoii

Conform traditiei, noaptea de Sfintul Andrei este cea in care duhuri precum strigoii, moroii si pricolicii capata puteri mai mari decit in cursul anului. Este noaptea in care taranii evita sa iasa pe ulitele satelor, iar baietii si fetele se string si pazesc usturoiul.

Identificare

Se zice că strigoiul este chel in creştetul capului. El nu mănâncă usturoi şi ceapă, se fereşte de tămâie, iar înspre sărbătoarea de Sfântul Andrei doarme afară. Şira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr.

Strigoii şi fenomenele meteorologice.

Dacă într-un sat este secetă, înseamnă că acolo este o strigoaică (împiedică ploile); dacă ploua cu piatră(grindină), Dumnezeu le pedepseşte pe strigoaicele care nu lasă "să ploaie ploaie curată", iar dacă plouă cu soare, se crede că una din strigoaice se mărită.

Primejdii.

Strigoii iau lapele de la vaci , iau mana grâului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindină şi aduc moartea printre oameni şi printre vite. De Sf.Gheorghe, flăcăii udă fetele pentru ca acestea să nu aibă de suferit de pe urma strigoaicelor , dar şi pentru a nu se transforma in aceste făpturi. Pentru omorârea acestora, se caută mormântul celui presupus a fi strigoi şi i se citeşte rânduiala de către preoţi(care de multe ori nu are nici o putere) şi i se bate în inimă un par de stejar, de tisă sau de frasin, se înţeapă cu un cui sau un cuţit, pentru a rămâne legat de sicriu şi anu putea ieşi pentru a face răutăţi.

Cum se naste strigoiul!

Strigoiul se naşte ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie, perdea pe cap , o cămaşă pe corp sau o căciuliţă pe piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavoleşti sau când o astfel de femeie iese noaptea afară cu capul gol. Atunci, Satana vine şi-i pune pe cap o chitie roşie, precum a sa. Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie indepărtată de pe capul copilului cât mai repede, căci altfel se zice că copilul o trage şi o înghite, transformându-se.

Cine se poate transforma în strigoi

Se pot transforma in strigoi copiii care mor nebotezaţi; mortii care în timpul vieţii au facut multe rele, au fost vrăjmaşi; cei care mor de o moarte "grabnică"(spânzuraţi, innecaţi, împuşcaţi...); bolnavii care în timpul convalescenţei rămân nesupravegheaţi şi trec peste ei o pisică sau morţii nepăziţi peste care au trecut pisici, câini, găini sau orice altă pasăre, ORI şoareci. De aceea este datina de a păzi mortul când este in casă. Exista strigoi vii şi strigoi morţi. Când este lună nouă, strigoii ies din morminte sau îşi părăsesc trupul şi încep să danseze sau să facă tot felul de răutăţi. Noaptea lor este aceea de Sfântul Andrei.

Noaptea strigoilor

Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, 'care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta' (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate.

Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: 'Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului.

La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa' (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia 'fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor' (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie
Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni...